Multă lume ar fi interesată ce simt traderii la bursă atunci când se joacă cu milioane de euro. Kai Pfaffenbach un fotograf de la Reuters ne arată ce simte un trader la bursa din Frankfurt pe o zi de scădere.
"La fiecare 2 zile se termină o biserică în România, dar 3 şcoli sunt închise îa fiecare zi" e concluzia la care au ajuns jurnaliştii germani.Spitale nu avem, drumuri nu avem, şcoli nici atât, dar cel puţin suntem atât de mântuiţi că în caz că murim de foame vom ajunge la drepta Tatălui, în timp de popii vor trăi cu două maşini Ferrari în garaj (unul îl ţin de rezervă ca piese de schimb).
„La specializările Energetică, Automatică, Electronică şi Inginerie aerospaţială, din cadrul Politehnicii Bucureşti, se organizează examen de admitere. De asemenea, la Limbi Străine şi la Drept, ambele de sub cupola UB, se intră cu examen scris. Vezi specializările la care poţi intra ori cu mediile din timpul liceului ori cu examen scris. Fără BAC”Este o parte a unui articol luat de pe money.ro
„Bai Funerarule tu cine te crezi Tarzan regele junglei .Trezeste-te bai la realitate tu nu vezi ca zilnic mor oameni de foame ca nau de lucru dece pentru oameni ca tine le fura si ultima sansa de a trai .....asta inseamna sa nu te gandesti decat la tine si la imaginea ta MEDIOCRULE.
Vrem sa avem o sansa dea lua bacul sansele pe care ni leai lasat sunt de 48% dupa cum arata statisticile.
Ca in semn de protest Dati Like si sper sa strangem o armata de protestanti”
„În timpul dezvoltării economice a Chinei a existat o creştere uriaşă a emisiilor de sulf”, a declarat dr. Robert Kaufmann, de la Universitatea din Boston, pentru publicaţia 'Proceedings of the National Academy of Sciences
Joia trecută, Obama anticipa pe un ton grav: "Pe 2 august vom fi epuizat toate mecanismele de achitare a datoriilor. Dacă nu mai putem plăti, consecinţele economice vor fi grave şi imprevizibile (...), panică pe pieţele de capital (...), căderea într-o nouă recesiune".Se pare că până la urmă „Visul american” nu rămâne decât un vis, aşa cum a fost dintotdeauna.