Cei de la GfK au emis un comunicat de presă în care anunță că: „Pentru prima dată în ultimii doi ani, piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a cunoscut o creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În T1 2011 piaţa a atins o valoare cu 10,7% peste cea a T1 2010. Într-un trimestru de revenire pentru aproape toate sectoarele monitorizate de GfK Temax, Foto şi IT au avut cea mai bună performanță.”
Sectoare precum foto şi electronicele de larg consum au avut o creștere de 10,7% față de T1 2010 în timp ce sectorul IT avut un trimestru excelent, cu o creştere de peste 25%.
Vânzările de electrocasnice mici au crescut de asemenea în primele trei luni ale acestui an (+6.5%). Vânzările de electrocasnice mari şi cele din sectorul Telecom au rămas relativ stabile. Piaţa echipamentelor de birou continuă sa întâmpine dificultăţi, înregistrând din nou o scădere, de peste 20%.