Barcelona şi Manchester United au jucat finala Uefa Champions League sezonul 2010-2011. Toţi ne-am aşteptat să fi un meci echilibrat mai ales după parcursul celor două echipe în compionatele ţărilor din care provin, dar n-a fost deloc aşa. Barcelona a dominat tot jocul de la cap la coadă, de parcă ar fi jucat de una singură. Mă mir cum de a înscris Manchester un gol.
Meciul s-a terminat cu scorul de 3-1 după ce Messi s-a distrat pur şi simplu cu fundaşii englezi. Momentul cel mai emoţionant a fost la decernarea cupei, acolo unde Puyol, căpitanul de drept al Barcelonei i-a dat banderola lui Abidal, jucătorul care s-a luptat şi a învins cancerul în acest an.
Într-un calcul făcut de Mastercard, unul din sponsorul oficial al competiţiei, finala va genera câştiguri totale 369 de milioane de euro. Barcelona va încasa undeva la 126 de milioane de euro în acestă sumă intrând banii de la UEFA, drepturi de televizare şi valoarea comercială. Ba mai mult s-au calculat şi veniturile oraşului Barcelona vor ajunge undeva la 18 milioane de euro din cauza petrecăreţilor şi turiştilor iar oraşul gazdă, Londra, va încasa undeva la 52 de milioane de euro doar de pe urma acestei finale.