Din câte se vede, la noi în România sindicatele mai mult sunt o povară decât să ajute muncitorul de rând. Liderii sindicali iau șpagă și au niște averi de îți taie respirația. Putem învăța o lecție de la Japonezi, care au știut să zică NU sindicatelor și să discute cu fiecare muncitor în parte.
De ce ar forţa sindicatele o creştere salarială care ar duce la şomaj? Un motiv este acela că sindicatele protejează interesele unei majorităţi ai membrilor, uneori în detrimentul minorităţii şomere. În plus, este mai puţin probabil ca muncitorii şomeri să facă parte din sindicate şi să poată influenţa politicile acestora, decât cei care au locuri de muncă. Astfel, muncitorii ale căror locuri de muncă sunt sigure pot beneficia de pe urma celor care-şi pierd locul de muncă, din greşeală sau deliberat. Această problemă apare datorită faptului că sindicatele, indiferent dacă sunt organizate în funcţie de ocupaţie sau industrie, reprezintă, în general, diferite tipuri de muncitori angajaţi de firme cu diferite capacităţi de plată.
Plăţile salariale fixe tind să contribuie la existenţa şomajului, atât în Europa de Vest cât şi în Statele Unite. Să presupunem că vânzările unei firme de export scad ca urmare a unei recesiuni din străinătate. Pentru a menţine profitabilitatea şi vânzările, firma trebuie să reducă costurile şi preţurile. Costurile forţei de muncă sunt, în mod frecvent, o parte covârşitoare a costurilor totale. Când salariile nu sunt legate de profitabilitate, adică atunci când patronii şi angajaţii cad de acord asupra salariilor fixe, cantitatea exportată este redusă pentru a menţine preţurile şi profitabilitatea. Producţia scade iar muncitorii sunt concediaţi.
Pieţele forţei de muncă din Japonia sunt, în mare măsură, libere de aceste fluctuaţii. Aici, ca regulă, fiecare firmă negociază direct cu proprii săi angajaţi. Muncitorii au un stimulent de a-şi menţine cererile salariale în limitele posibilităţii întreprinderii de a plăti, deoarece, astfel, ei şi-ar periclita propriile locuri de muncă şi nu pe ale altora. În plus, salariile de bază în Japonia sunt, în general, suplimentate de prime legate de profiturile firmei. Acest sistem de împărţire a profiturilor permite multor firme japoneze să se adapteze unei scăderi a vânzărilor prin reducerea primelor şi nu prin reducerea ocupării forţei de muncă. În acest mod, povara adaptării este suportată de de toţi: fiecare pierde câte puţin; nimeni nu pierde totul.
